După natura sau conţinutul lor specific, înscrierile se împart în înscrieri juridice şi înscrieri sau menţiuni tehnice.
Înscrierile cu conţinut juridic
Înscrierile juridice sunt cele care produc efecte juridice, în sensul că nasc, modifică sau sting drepturi şi alte situaţii juridice în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară. Aceste înscrieri sunt de trei feluri: înscrieri propriu-zise, rectificări (radieri), şi îndreptări.
Înscrierea propriu-zisă este aceea care menţionează dobândirea (naşterea, strămutarea, constituirea) ori modificarea unui drept real imobiliar, precum şi, după caz, drepturile personale, actele sau faptele juridice privitoare la starea şi capacitatea persoanelor aflate în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară. În cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde, în privinţa înscrierii, cu situaţia reală, se poate cere rectificarea acesteia. Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.În sfârşit, în situaţia în care se săvârşesc erori materiale cu prilejul înscrierilor sau radierilor operate în cartea funciară, acestea se pot îndrepta spre a nu se cauza vreun prejudiciu persoanei interesate.
Înscrierile (menţiunile) cu conţinut tehnic
În afara înscrierilor strict juridice, în cartea funciară şi în celelalte documente cu care aceasta întregeşte găsim şi numeroase menţiuni şi date tehnice cum sunt cele referitoare la suprafaţa terenului, destinaţia, categoria de folosinţă, construcţiile ridicate, planul şi descrierea imobilului, valoarea impozabilă, observaţiile de ordin tehnic şi trimiterile de la o parte a cărţii funciară la alta etc.
Fiind vorba de date şi menţiuni tehnice de ordin descriptiv ori indicativ acestea nu produc nici un efect juridic, chiar dacă ar fi omise ori ar fi eronate (art. 32), cazuri în care va fi oricând posibilă completarea, îndreptarea sau modificarea acestora (cf. art. 33 alin. 3 şi 5; art. 53), la cerere sau din oficiu. Spre ex., principiul publicităţii materiale a cărţii funciare este inoperant cu privire la întinderea suprafeţei de teren dobândite (art. 31 combinat cu art. 32), ci numai cu privire la existenţa dreptului de proprietate, astfel încât într-un proces de grăniţuire terţul dobânditor nu va putea opune în apărare suprafaţa de teren menţionată în cartea funciară, ci numai cea pe care a dobândit-o în mod legal, conform pieselor justificative.